Cautare

2959 de rezultate pentru "lansare carte ilie marinescu" (4.80 secunde)
Cifra a ajuns la peste cinci milioane de iPhone-uri, in timp ce analistii anticipau ca livrarile ar putea atinge in primul week-end de la lansare pana la 10 milioane de unitati, a anuntat luni compania americana.
Asa cum s-a precizat si in comunicatul de presa, la conferinta de presa au fost prezente persoane care au avut misiunea de a lansa rachete balistice nucleare intercontinentale sau au fost implicate in activitatile din jurul acestora si care au fost martore la incursiuni OZN in zonele de lansare a rachetelor sau de depozitare a armelor nucleare, incursiuni care au continuat sa se desfasoare, chiar si in 2010.
Pe atunci, Robert Salas era acolo comandantul adjunct al unei echipe de lansare a rachetelor Minuteman, iar in acea noapte era de garda in punctul de comanda, aflat la douazeci de metri sub pamant.
Intrebat cand va avea loc lansarea candidaturii sale, Oprescu nu a precizat data, dar a spus ca nu va fi o mare lansare, pentru ca nu si-a dorit niciodata ipostaze cu cantece si zgomot, ci va fi o lansare "cu modestie si bun simt", la Bucuresti.
Gigi Becali a aranjat microfoanele jurnalistilor prezenti la lansare, si mai mult, si-a mutat mesele prin palat, ca sa aiba un pupitru ca la Cotroceni. ... Mircea Geoana a avut un eveniment de lansare, sobru si plin de discursuri lungi - chiar daca intr-o hala industriala, langa un aeroport.
Cum va arata mitingul USL Mitingul de lansare a candidatilor USL pentru alegerile parlamentare este programat, miercuri, pe Arena Nationala, intre orele 18.00 si 20.00.
UN PROIECT PENTRU O CRESTERE ECONOMICA SUSTENABILA Evenimentul de lansare in dezbatere publica a documentului strategic:
Timp de aproape doi ani trecuti de la lansare si pana acum, creearea unui cont pe domeniul Gmail era posibila doar pe baza unei invitatii primita de la un alt utilizator deja inscris in sistem.
Browserul Chrome la trei ani de la lansare - Locul trei cu peste 15% din piata Browserul Chrome implineste trei ani de la lansare, a anuntat Google care se declara foarte multumita de parcursul acestuia si de faptul ca, pornind de la el, a fost lansat si sistemul de operare Chrome OS care se gaseste pe laptop-uri vandute in opt piete.
Concertul de lansare a noului album va avea o serie de invitati, artisti pe care Les Elephants Bizarres i-a avut mereu aproape si cu care a colaborat de-a lungul vremii:
Recent, intr-un cadru relaxat si nonconformist, a avut loc evenimentul de lansare a primului magazin Maressia in Bucuresti by Alina Marica, in prezenta reprezentantilor mass-media si a mai multor persoane publice importante, printre care Catinca Roman, Navi, Florin Burescu, Andrei Neagu, Jezebel si altii.
Vineri, 18 martie, de la ora 18:30, la www.HotelCapitol.ro, pe Calea Victoriei 29, Sala Royal, are loc evenimentul de lansare a noilor produse make-up Maqpro Paris, care vor putea fi achizitionate, exclusiv cu aceasta ocazie, cu un discount de 50%.
Leontin Salajan, un fost ofiter care locuieste in Zalau si care a activat in Ministerul Apararii Nationale si in Ministerul de Interne, a intentat doua procese actualului si fostului procuror general al Romaniei, Ilie Botos si Joita Tanase.
Ex-membru al PRM, APR, PNL-Cimpeanu, PCR si prefect in perioada guvernarii Vacaroiu (PDSR-PSD), fostul Erou al Muncii Socialiste, Dan Ilie Morega, a fost ales, simbata, la Tirgu Jiu, presedintele PNL Gorj. ... Dan Ilie Morega a luat cuvintul si a prezentat raportul de activitate.
Si Costica Stefanescu a fost invitat, si Ilie Balaci mi se pare ca a primit o invitatie, doar ca ei nu au vrut sa participe.
Ilie Nastase despre Halep: Am incredere ca poate castiga Australian Open Ilie Nastase a declarat ca are incredere in jucatoarea Simona Halep ca daca se va mentine in forma poate castiga Australian Open. ... Am incredere ca poate castiga Australian Open", a spus Ilie Nastase la Sport.ro Sursa:
La standul colectionarului Ilie Marin gasiti obiecte din argint si diverse bijuterii din argint cu pietre, la targul din Piata Amzei. Ilie Marin participa in fiecare zi, de luni pana vineri, intre orele 10.00 - 18.00 la targul organizat in Piata Amzei.
In final, liderul senatorilor PSD Ilie Sarbu a multumit in numele parlamentarilor pentru primirea facuta si a asigurat conducerea Centralei Nuclear Electrice Cernavoda, dar si pe primarul orasului Cernavoda ca senatorii le vor acorda sprijinul pentru realizarea acestui proiect, considerat de senatorul Ilie Sarbu de o importanta vitala pentru tara.
Liberalii, prin vocea presedintelui Dan Ilie Morega, ii acuza pe democratii lui Ionel Mantog ca si-au luat mai mult decat li se cuvenea, in baza protocolului de functionare a Aliantei, incheiat intre cei doi aliati.
Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, nu mai are decat un singur reprezentant in cadrul Consiliului Local Targu Jiu, Liviu Calniceanu trecand cu arme si bagaje la colegii sai de alianta din PD.
google-analytics.com